A doua ediţie a “Mărţişorului românesc realizat manual”

Asociaţia Transilvania Fest a organizat în perioada 1-24 februarie 2014 cea de-a doua ediţie

a concursului “Mărţişorul românesc realizat manual”. Concursul s-a adresat tuturor categoriilor de vârstă, iar scopul său a fost promovarea şi revigorarea tradiţiei marţişorului românesc, precum şi întărirea identităţii culturale şi regionale şi transmiterea cunoştinţelor şi deprinderilor meşteşugurilor tinerilor care vor duce mai departe tradiţiile.

Realizat în colaborare cu mai multe şcoli şi grădiniţe, concursul reprezintă o componentă importantă a procesului de educaţie nonformală. La ediţia din 2014 s-au înscris 40 de concurenţi, din care 27 de copii şi 13 adulţi. Copiii au prezentat 30 de mărţişoare realizate de ei, iar adulţii 53. Membrii juriului ediţiei a doua a “Mărţişorului românesc realizat manual” au fost: doctorul Istrate Teodot, jurnalistul Horea Hudrea si managerul de proiect Ladanyi Emese. Ei au avut dificila misiune de a alege cele mai reprezentative exemplare din cele 83 de mărţişoare primite.

Câştigătorii sunt următorii:

 

Categoria adulţi: 

Premiul I. – Căluşer Vasilica, Câmpia-Turzii - mărţişor- broşă cu flori violet

Premiul II. – Hădărugă Mihai, Câmpia-Turzii - mărţişor- broşă cupru

Premiul III. – Fröhlich Andreea, Biertan, judeţul Sibiu - mărţişor croşetat

Menţiune – Moldovan Maria, Cluj-Napoca - mărţişor croşetat

 

Categoria copii: 

Premiul I. – Antonia Luca, 10 ani, Câmpia-Turzii - floricică

Premiul II. – Sularia Alexandru, Gradinita cu Program Prelungit nr 11 Alba Iulia -  inimioară

Premiul III. – Socaci Alexandra, Gradinita cu Program Prelungit nr 11 Alba Iulia - păpuşă

Menţiune – Roman Antonia, Grădiniţa „Arici Pogonici”, Gherla - Razele soarelui

 

Premii speciale:

Juriul a acordat premii speciale  Călinei Maria Gligor, câştigătoarea de anul trecut a locului I, care a prezentat mărţişorul „Floarea soarelui” şi Letiţiei Viorica Simtion de 90 de ani pentru mărţişorul „Punga de bani aducătoare de noroc”

 

Felicitări  tuturor concurenţilor!

 

Mai multe detalii despre eveniment puteţi citi pe http://transilvaniafest.blogspot.ro/

Sign up for our newsletter